Calitatea deciziilor în ministere și guverne: De ce deciziile statului privind investițiile și structurile pot fi suboptimale din punct de vedere matematic
Guvernul federal și landurile dispun de baze de date extinse.
Acestea lucrează cu bugete, studii de rentabilitate (WiBe), evaluări de impact, programe de finanțare, analize de impact și planificări financiare pe termen mediu.
Acestea utilizează proceduri specializate, sisteme de control, procese de coordonare interministeriale și proceduri bugetare parlamentare.
Și totuși, chiar și la nivel ministerial și guvernamental se iau în mod sistematic decizii de alocare suboptimale.
Cauza rareori constă în lipsa datelor sau a expertizei tehnice.
Ea rezidă în structura proceselor decizionale statale, care sunt extrem de complexe.
Neînțelegerea structurală: mai multe date nu înseamnă automat decizii guvernamentale mai bune
Bugetele statale sunt formalizate, reglementate și bazate pe date. Programele sunt calculate, prioritizate și legitimare politic. Cu toate acestea, o întrebare centrală rămâne adesea fără răspuns :
Combinația aleasă de programe, investiții și măsuri este într-adevăr cea mai bună posibilă, ținând cont de toate restricțiile legale, fiscale și strategice?
În spațiul politic, calitatea deciziilor este adesea evaluată din punct de vedere normativ sau politic. În sens matematic, însă, aceasta înseamnă :
- Efectul maxim la nivel național pentru fiecare euro investit
- Minimizarea costurilor de oportunitate în bugetul federal sau regional
- Respectarea strictă a tuturor condițiilor secundare (frâna datoriei, cerințele UE, logica subvențiilor)
- Priorizare transparentă și reproductibilă
Nu este vorba în primul rând de o chestiune de evaluare politică.
Este vorba de o problemă formală de optimizare.
De ce nici ministerele nu iau decizii matematic optime în condiții de complexitate
Procesele decizionale ministeriale eșuează rareori din cauza lipsei de competență, cunoștințe de specialitate sau angajament.
Cu toate acestea, ele operează în spații decizionale extrem de complexe, cu multiple conflicte de obiective.
Economia comportamentală modernă demonstrează de zeci de ani că deciziile luate în condiții de incertitudine, presiune de timp și considerente politice nu sunt complet raționale în sens matematic. Complexitatea duce la euristică, simplificări și distorsiuni structurale.
Contribuții empirice centrale în acest sens provin, printre altele, de la :
- Daniel Kahneman – Analiza erorilor sistematice de decizie
- Robert J. Shiller – Investigarea dinamicii evaluării colective
- Richard Thaler – Bazele economiei comportamentale
Teza centrală este :
Deciziile de alocare suboptimale nu sunt un eșec individual al unor funcționari publici.
Ele sunt o caracteristică structurală a proceselor decizionale umane în sisteme complexe.
Nucleul structural: spațiul decizional exponențial al programelor statale
Să presupunem că la nivel federal sau regional există :
- 50 de programe sau proiecte de investiții care pot fi prioritizate
- 81 miliarde de euro buget disponibil
- 220 miliarde de euro necesar de finanțare agregat
Atunci nu există 50 de opțiuni de selecție.
Există 2⁵⁰ combinații posibile de măsuri guvernamentale – peste 1.125 de miliarde de variante.
Fără comisie de cabinet.
Fără comisie bugetară.
Niciun model clasic de tabel.
poate evalua simultan acest spațiu decizional complet.
În practică, programele sunt dezvoltate în funcție de departamente, negociate secvențial și concepute astfel încât să poată fi acceptate politic. Prioritățile sunt stabilite pe baza logicii coaliției, a eligibilității pentru finanțare, a urgenței temporale sau a vizibilității mediatice.
Rezultatul este adesea un optim viabil din punct de vedere politic și plauzibil la nivel local –
, dar, foarte probabil, nu combinația cu impact maxim la nivel global.
Mecanisme tipice de distorsionare structurală în deciziile guvernamentale
1. Logica finanțării și cofinanțării
Măsurile sunt prioritizate deoarece sunt cofinanțate sau finanțate la nivel european – nu neapărat pentru că au cel mai mare impact asupra întregii economii naționale.
2. Dependența de traiectorie și escaladarea politică
Programele deja inițiate sunt continuate, chiar dacă condițiile-cadru s-au schimbat sau dacă ar exista măsuri alternative mai eficiente.
3. Logica legislaturii
Măsurile vizibile pe termen scurt și mediu primesc o prioritate structurală mai mare decât proiectele de transformare pe termen lung (de exemplu, digitalizarea, modernizarea infrastructurii, consolidarea rezilienței).
4. Optimizarea departamentelor în locul optimizării globale
Fiecare minister optimizează în cadrul domeniului său de competență. Efectul la nivel național, dincolo de limitele departamentelor, este rareori modelat simultan.
5. Evaluare secvențială în locul modelării portofoliului
Programele sunt evaluate individual. Interdependențele, sinergiile și costurile de oportunitate dintre măsuri rămân adesea implicite.
6. Compromisul politic ca substitut pentru optimizarea formală
Deciziile sunt luate în cadrul procesului de negociere. Capacitatea de a ajunge la un consens devine criteriul dominant – nu neapărat maximizarea matematică a efectului.
Aceste mecanisme sunt determinate structural și inerente sistemului.
Ele rezultă din logica instituțională, sistemele de stimulare și procesarea limitată a informațiilor.
Condițiile multidimensionale sporesc exponențial complexitatea
Deciziile statului privind investițiile și subvențiile sunt supuse simultan :
- restricțiilor bugetare constituționale (de exemplu, regulile privind datoriile)
- cerințelor dreptului european
- obiectivelor climatice și bugetelor de CO₂
- termenelor de subvenționare și alocărilor specifice
- restricțiilor de capacitate (personal, administrare, implementare)
- Obiective strategice (transformare, competitivitate, stabilitate socială)
Fiecare restricție suplimentară extinde dimensiunea spațiului de decizie.
Cu fiecare măsură suplimentară, combinatorica crește exponențial.
De la sustenabilitatea locală la optimul cu impact global maxim
Prin urmare, întrebarea centrală privind calitatea deciziilor statului nu este :
Care program individual este util?
Ci:
Care combinație de programe generează efectul maxim posibil la nivel național, ținând cont de toate condițiile fiscale, juridice și strategice?
O creștere structurală a calității deciziilor necesită:
- Modelarea formală a tuturor măsurilor ca portofoliu global
- Definirea explicită a obiectivelor cuantificabile (efect, durabilitate, stabilitate fiscală)
- Luarea în considerare simultană a tuturor restricțiilor
- Evaluarea sistematică a combinațiilor posibile de măsuri
- Derivarea transparentă a unei constelații inițiale optime
Suveranitatea decizională politică rămâne pe deplin păstrată.
Cu toate acestea, ea se bazează pe un spațiu decizional analizat formal, rather than on implicit assumptions.
Transparență, trasabilitate și legitimitate
O analiză matematică a portofoliului la nivel național permite :
- Prezentarea explicită a costurilor de oportunitate
- Vizualizarea sinergiilor între domeniile politice
- Prioritizarea obiectivă în condiții de restricții
- Justificarea trasabilă a deciziilor parlamentare
- Transparență sporită față de public și curțile de conturi
Procesele democratice de luare a deciziilor nu sunt înlocuite.
Acestea sunt precizate din punct de vedere structural și fundamentate analitic.
Concluzie
Deciziile ministeriale și de stat privind investițiile nu sunt iraționale.
Cu toate acestea, ele sunt luate în spații decizionale cu creștere exponențială.
Atâta timp cât măsurile sunt prioritizate în mod izolat și negociate secvențial, rămâne probabilitatea ridicată ca :
- efectul global să rămână sub nivelul teoretic realizabil
- avantajele combinate să rămână nedescoperite
- costurile de oportunitate să rămână implicite și invizibile
calitatea deciziilor la nivel guvernamental este, prin urmare, mai puțin o chestiune de integritate politică sau de competență profesională –
ci o chestiune de stăpânire structurată a spațiilor decizionale complexe și combinatorii.
Ministerele și guvernele iau în mod inevitabil decizii suboptimale? Explicația matematică în videoclipuri :
Ordine
:
1. Videoclip introductiv – Înțelegerea problemei și spațiul decizional
2. Videoclip aprofundat – Modelare, condiții auxiliare și logică de optimizare
Videoclip 1 :
Video 2: De la o privire de ansamblu politică la profunzimea matematică a spațiilor de decizie ale statului, pe exemplul unui oraș german.
Înainte de a intra în detaliile modelării tehnice, este esențial să înțelegem pe deplin problema structurală fundamentală a proceselor decizionale ale statului: de ce apar în mod sistematic optime locale în deciziile bugetare și programatice ale ministerelor și ale guvernului – chiar și în cazul unei examinări tehnice atente, al unei coordonări interministeriale și al unei consultări parlamentare?
Videoclipul introductiv explică într-o formă condensată spațiul decizional exponențial al măsurilor guvernamentale, logica combinatorie din spatele celor 2N combinații posibile de programe, precum și limitele sistemice ale procedurilor clasice de prioritizare și coordonare. Acesta creează baza conceptuală pentru înțelegerea complexității structurale la nivel guvernamental și ministerial.
Abia după aceea recomandăm videoclipul tehnic Deep Dive. Acesta prezintă în detaliu modul în care programele și proiectele de investiții pot fi modelate formal, condițiile fiscale, juridice și strategice pot fi integrate matematic și combinațiile optime de măsuri pot fi calculate algoritmic. Deep Dive se bazează din punct de vedere al conținutului și al logicii pe Intro și presupune înțelegerea acesteia.
Calculăm bugetul de stat ex ante – înainte de luarea deciziilor politice
Deciziile statului nu ar trebui evaluate doar după ce au fost luate. Este esențială constelația inițială optimă înainte de decizia cabinetului, coordonarea departamentelor sau adoptarea bugetului parlamentar. Prin luarea în considerare simultană a restricțiilor bugetare, a regulilor privind datoriile, a cerințelor privind CO₂, a limitelor de capacitate, a logicii de finanțare, a condițiilor-cadru ale legislației europene și a obiectivelor strategice, întregul spațiu decizional al statului este analizat sistematic.
Rezultatul este o prioritizare transparentă, reproductibilă și matematic fundamentată a tuturor programelor, opțiunilor de investiții și de finanțare – ca bază de decizie fiabilă pentru ministere, secretariate de stat, comisii bugetare și guvern.