Care este prețul pe care trebuie să-l plătești pentru a păstra controlul?
Independența are o valoare. Are și un preț. Calculează-le pe amândouă.
Familiile de antreprenori nu iau decizii de investiții exclusiv în funcție de randament.
Uneori, altceva este cel puțin la fel de important:
Controlul.
Controlul asupra întreprinderii.
Controlul asupra deciziilor strategice.
Controlul asupra finanțării.
Controlul asupra structurii acționariatului.
Și libertatea de a putea lua decizii fără ca investitorii externi să aibă un cuvânt de spus.
Din perspectivă pur financiară
,
capitalul propriu suplimentar ar putea fi atractiv.
Din perspectiva unei familii de antreprenori, aceeași decizie poate avea însă un preț care nu apare în mod direct în niciun calcul clasic de investiții:
pierderea independenței.
Cât valorează controlul?
La
această întrebare nu se poate răspunde în euro pentru fiecare familie de antreprenori.
Și nici nu este nevoie să se facă acest lucru.
Independența poate fi ea însăși parte a strategiei proprietarilor.
O familie poate, de exemplu, să definească:
Fără majorări de capital din surse externe.
Ponderea familiei nu trebuie să scadă sub o limită stabilită.
Datoria nu trebuie să depășească valoarea maximă X.
Lichiditatea minimă trebuie să fie de Y.
Anumite decizii strategice trebuie să rămână sub controlul familiei.
Acest lucru nu este neapărat irațional.
Este o decizie a proprietarilor.
Iar de îndată ce această decizie este formulată în mod explicit, se schimbă întrebarea privind alocarea capitalului.
Nu: Ce ar fi teoretic posibil la maxim?
Ci:
Ce este optim în condițiile noastre de proprietate?
Să ne imaginăm o întreprindere de familie.
Întreprinderea dispune de proiecte de creștere atractive.
Noi capacități de producție.
Internaționalizare.
Automatizare.
Noi tehnologii.
Achiziții.
Volumul potențial de investiții depășește însă fondurile disponibile la nivel intern.
O posibilitate ar fi atragerea de capital propriu suplimentar.
Din punct de vedere financiar, acest lucru ar putea permite o creștere mai mare.
Însă familia spune:
Nu.
Nu vrem o diluare a participațiilor.
Nu vrem noi asociați.
Vrem să păstrăm controlul.
Astfel, potențialul de creștere nu dispare.
Dar spațiul decizional se schimbă.
Controlul devine o constrângere
Și exact aici strategia de proprietate devine interesantă din punct de vedere matematic.
Matematica nu trebuie să explice familiei dacă controlul ar trebui să fie important.
Familia definește că controlul este important.
Această decizie devine apoi parte integrantă a spațiului decizional.
De exemplu:
Fără majorare de capital.
Îndatorare maximă: X.
Lichiditate
minimă: Y.
Cota
familiei: cel puțin Z.
În cadrul acestor condiții apare o nouă problemă de optimizare:
Ce combinație de investiții generează cea mai mare contribuție la valoare definită, în exact aceste condiții de proprietate?
Astfel, o preferință aparent emoțională devine o condiție explicită pentru alocarea capitalului.
Independența schimbă universul investițional
Acest lucru este decisiv.
Deoarece aceleași proiecte pot conduce la portofolii optime diferite în funcție de condițiile de finanțare.
Cu capital propriu extern, ar putea fi disponibile 150 de milioane de euro pentru investiții.
Fără participare externă, poate doar 100 de milioane de euro.
Dacă, în același timp, se limitează îndatorarea și lichiditatea minimă, spațiul de investiții efectiv disponibil se poate reduce și mai mult.
Dintr-o dată, nu mai pot fi finanțate toate proiectele atractive din punct de vedere economic.
Decizia de a opta pentru control are, așadar, o consecință măsurabilă.
Nu pentru că controlul ar fi greșit.
Ci pentru că resursele limitate exclud întotdeauna alternativele.
Care este costul independenței?
Acum pot fi luate în considerare două scenarii diferite.
VALOARE ECONOMICĂ MAXIMĂ
Ce alocare de capital rezultă în cadrul unui obiectiv economic definit, atunci când opțiuni suplimentare de finanțare sunt disponibile în principiu?
MENȚINEREA CONTROLULUI
Ce alocare a capitalului rezultă atunci când familia proprietară își impune condițiile privind controlul, îndatorarea, lichiditatea și cota de proprietate?
Diferența dintre cele două scenarii este interesantă.
Ce proiecte dispar?
Care investiții vor fi reduse?
Care proiecte vor fi amânate?
Care valoare adăugată preconizată se modifică?
Cum se modifică riscul?
Cum se modifică lichiditatea?
Cum se modifică marja de manevră viitoare?
Tocmai aici devine vizibil compromisul economic al independenței.
Prețul controlului nu reprezintă automat o pierdere
Aceasta este o diferență importantă.
Dacă o familie renunță la o contribuție financiară preconizată mai mare pentru a-și păstra independența, aceasta nu înseamnă automat că ia o decizie greșită din punct de vedere economic.
Deoarece contribuția financiară s-ar putea să nu fie singurul său obiectiv.
Controlul poate avea o valoare în sine.
Independența poate avea o valoare.
Libertatea de decizie
pe termen lung poate avea o valoare.
Protecția împotriva influențelor nedorite poate avea o valoare.
Posibilitatea de a transmite întreprinderea generației următoare poate avea o valoare.
Prin urmare, întrebarea decisivă nu este dacă această valoare are dreptul să existe.
Întrebarea decisivă este:
Ce consecințe economice suntem dispuși să acceptăm în schimbul acesteia?
Proprietarul își definește propria realitate
Tocmai în acest aspect se deosebește perspectiva unui proprietar de o abordare pur teoretică din punct de vedere financiar.
Un investitor poate întreba:
Cum maximizăm randamentul așteptat?
O familie de antreprenori poate întreba în plus:
Cum maximizăm valoarea întreprinderii noastre, fără a renunța la controlul asupra acesteia?
Ambele întrebări pot fi analizate matematic.
Dar ele au spații de decizie diferite.
Soluția optimă depinde de condițiile în care se realizează optimizarea.
Mai mult capital nu înseamnă automat mai multă libertate
Capitalul suplimentar extinde
,
în primul rând
,
posibilitățile financiare.
Se pot pune în aplicare mai multe proiecte.
Creșterea poate fi accelerată.
Achizițiile devin posibile.
Noile piețe pot fi accesate mai rapid.
Totuși, capitalul poate fi condiționat.
Drepturi de proprietate.
Drepturi de participare
la decizii.
Condiții de finanțare.
Așteptări privind
randamentul.
Obligații
de
informare.
Sau o guvernanță modificată.
Prin urmare, o marjă de manevră financiară mai mare poate însemna, în același timp, o marjă de manevră antreprenorială mai redusă.
Pentru o familie de antreprenori, tocmai acest compromis poate fi decisiv.
Trei portofolii. Trei filosofii de proprietate.
De aceea, Decision Intelligence permite o altă comparație interesantă.
GROWTH FIRST
Ce alocare a capitalului rezultă atunci când se acordă prioritate creșterii și se permite finanțarea suplimentară în limite definite?
CONTROL FIRST
Ce alocare a capitalului rezultă atunci când proprietatea, îndatorarea și lichiditatea sunt supuse unor cerințe familiale mai stricte?
BALANCED OWNERSHIP
Ce compoziție a portofoliului combină creșterea și valoarea adăugată cu un nivel definit de independență și stabilitate financiară?
Niciuna dintre aceste variante nu este automat cea corectă.
Ele reprezintă decizii diferite ale proprietarilor.
Dar acum se pot compara consecințele acestora.
StratePlan: Optimizare în cadrul constrângerilor de proprietate
Exact aici StratePlan poate transpune strategia proprietarului într-un spațiu matematic de decizie.
Bugetele pot fi limitate.
Limitele financiare pot fi definite ca constrângeri.
Se pot lua în considerare condițiile minime.
Proiectele pot fi interdependente.
Criteriile strategice pot face parte din procesul de evaluare.
Și se pot compara diferite scenarii privind proprietatea.
StratePlan nu decide cât control ar trebui să păstreze o familie.
Familia își definește propriile condiții.
StratePlan calculează alocarea capitalului în cadrul acestui spațiu decizional definit.
Matematica nu evaluează independența
Un algoritm nu știe cum este să fi construit o companie de-a lungul a zeci de ani.
Nu știe ce înseamnă pentru un fondator să nu fie nevoit să ceară permisiunea nimănui.
Nu cunoaște responsabilitatea față de generația următoare.
Și nu decide dacă deținerea în proporție de 100% de către familie este mai importantă decât creșterea suplimentară.
Niciun algoritm nu poate lua această decizie în locul familiei proprietare.
Dar poate răspunde la o întrebare care poate fi decisivă pentru această decizie:
Ce înseamnă din punct de vedere economic decizia noastră privind controlul?
Poate că independența este un activ
În bilanțurile clasice, independența antreprenorială nu apare ca un activ separat.
Pentru o familie de proprietari, ea poate avea totuși o valoare considerabilă.
Ea permite luarea de decizii pe termen lung.
Poate limita așteptările externe pe termen scurt.
Păstrează controlul asupra deciziilor strategice de orientare.
Și poate face parte din ceea ce familia dorește să transmită într-o zi generației următoare.
Atunci, independența nu ar trebui să fie apărată împotriva matematicii.
Ar trebui să facă parte din condițiile în care matematica își face calculele.
Decizia proprietarului
Poate că, de aceea, cea mai importantă întrebare înainte de următoarea decizie majoră de finanțare sau de investiții nu este:
Cât capital suplimentar am putea atrage?
Ci:
Cât control vrem să păstrăm?
Și imediat după aceea:
Ce înseamnă această decizie pentru creștere, randament, lichiditate și oportunități viitoare?
Abia când ambele părți sunt vizibile, o intuiție se transformă într-o decizie conștientă a proprietarului.
Care este prețul menținerii controlului?
Independența are o valoare.
Are, de asemenea, un preț.
Calculați-le pe amândouă.
DECIZIILE
PROPRIETARULUI
Deciziile pe care nu le puteți delega.
OPTIMIZAȚI ÎN CADRUL REGULILOR DVS. DE PROPRIETATE.
Decision Intelligence poate transpune diferite condiții de finanțare, investiții și proprietate în scenarii comparabile de alocare a capitalului.
Matematica nu decide cât valorează independența. Ea arată ce înseamnă din punct de vedere economic decizia de a opta pentru independență.